Comunitatea crescatorilor de pitbull si amstaff din romania
  
Saturday, 10 Dec 16, 20.27.04

Aţi intrat ca Guest | Grupa "Guests"Bine aţi venit Guest | RSS
Principala | Carte - Forum | Profilul meu | Înregistrare | Ieşire | Login
                                     PentruAnimale.ro                 

                         

[ Mesaje noi · Membrii · Regulamentului forumului · Căutare · RSS ]
Page 1 of 11
Forum » Useful information » APBT » Carte
Carte
pitbullsDate: Wednesday, 27 Jul 11, 03.07.44 | Message # 1
Generalissimo
Group: Administrators
Messages: 1508
Awards: 7
Status: Offline
Rolul acestei cărţi nu este de a convinge pe cineva în ceea ce priveşte importanţa, locul şi rolul câinelui în societatea umană, de la începuturile ei şi până în prezent. Sunt mult mai convingătoare zecile de desene rupestre, sutele de picturi de inestimabilă valoare, miile de pagini din literatura universală, sutele de mii de articole din ziare, fotografiile şi filmele nenumărate ce au avut ca personaj central acest minunat animal.

Rolul acestui animal a fost extrem de divers, marcat de o continuă schimbare, urmare a extraordinarei adaptabilităţi a acestei specii. Încercaţi să vă gândiţi ce evoluţie spectaculoasă a avut câinele de-a lungul ultimilor 10.000 de ani: de la câinele sălbatic la paznicul credincios de pe lângă aşezămintele umane, de la la câinele sfânt din Tibet, la câinele de luptă din Asiria, de la paznicul de oi din Scoţia la câinele de agrement, de la credinciosul şi neobositul vânător la câinele poliţist, etc.

Rolul important pe care îl are la ora actuală câinele în terapia diverselor boli psihice este un semn clar că potenţialul acestui animal este uriaş, iar viitorul ne va furniza noi surprize în ceea ce-l priveşte.

Această carte este un summum al răspunsurilor date de-a lungul activităţii mele de clinician miilor de întrebări venite din partea celor care îşi doreau sau aveau deja un câine. Este o carte care se doreşte a fi citită şi înţeleasă de orice pasionat al acestui splendid animal, fapt pentru care maniera de prezentare a problemelor este mai relaxată, mai “prietenoasă” decât în cărţile apărute până în prezent pe această temă.

Având certitudinea că orice este perfectibil pe lumea aceasta (inclusiv această lucrare) aş fi sincer bucuros dacă aceia dintre Dvs. care consideraţi că anumite aspecte nu sunt suficient de amănunţit tratate mi-aţi semnala acest lucru.Vă asigur de faptul că orice sugestie din partea Dvs. este bine venită !
Despre alegerea unui câine

Studiile au arãtat cã persoanele în vârstã care deţin un cãţel sunt mai sãnãtoase şi trãiesc mai mult decât cele care nu posedã animale de companie. Este de la sine înţeles cã pentru o persoanã în vârstã un cãţel de talie micã este mult mai uşor de întreţinut decât un dulãu viguros; cu toate acestea acel cãţel mic înmagazineazã în trupul sãu micuţ toate obiceiurile şI instinctele rasei canine…

Înainte de a vã lua un câine este bine sã vã puneţi câteva întrebãri: Sunteţi o persoanã activã ? Călătoriţi mult ? Lipsiţi des din localitatea unde locuiţi ? Aveţi rãbdare ?

Este bine sã ştiţi cã un câine poate trãi oriunde atâta vreme cât se aflã împreunã cu persoanele pe care la iubeşte… Cu toate acestea “smulgerea “ unui animal din spaţiul sãu natural şi aducerea sa la oraş într-un apartament de bloc are preţul ei….

Câinii mari, activi, au oricum nevoie de spaţiu unde sã se “desfãşoare”, ceea ce implicã dezordinea aferentã “genului” lor de activitãţi: alergat, tãvãlit, smotocit jucãrii, carpete şi covoare deranjate, pantofi roşi, mãsuţe rãsturnate….

Câinii zgomotoşi vor lãtra de zor la tot ce mişcã sau doar de distracţie indiferent dacã de cel mai apropiat vecin vã desparte 1 km sau un simplu perete….

Oricum locuitorii oraşelor vor trebui sã-şi aleagã companioni patrupezi care sã fie tot atât de activi şi sã iubescã mişcarea precum stãpânii lor….

Dacã v-aţi dorit din totdeauna un câine însã nu l-aţi întâlnit încã pe cel dorit …. mai gândiţi-vã !!!!

Existã tot felul de rase de câini: câini curaţi şi uşor de îngrijit (pentru persoane pretenţioase), câini care manâncã puţin (pentru persoane ce se sperie de acest lucru).

Dacã sunteţi alergic la firele de pãr, optând pentru un câine fãrã pãr (Golaşul chinezesc, Golaşul mexican) puteţi beneficia de compania unui excelent însoţitor patruped fãrã a fi deranjat de viaţa mizerabilã pe care v-o provoacă sinusurile veşnic înfundate…..

Ideea existenţei firelor de pãr pe covoare vã ridicã tensiunea ? Nu disperaţi….. Alegând rasa adecvatã (vã recomandãm terierii sau pudelii care nu lasã pãr dacã aveţi grijã sã-i periaţi zilnic) puteţi beneficia atât de un prieten patruped cât şi de covoare curate !

Existã şi rase care care sunt extraordinar de curate: Basenji se linge cu frenezie (ca o pisicã), iar puii de Shar Pei se învaţã unii pe alţii sã-şi facã nevoile acolo unde vor stãpânii…..

Pentru cel care vrea sã cumpere un cãţel, alegerea acestuia este o problema dificilã din douã puncte de vedere:

- felul de câine (rasã,vârsta, etc.).

- care cãţel din cuib.

Alegerea rasei de câine trebuie sã se facã în directã concordanţã cu spaţiul locuibil avut la dispoziţie, cu tipul de casã (bloc, casã la curte), cu sau fãrã vecini etc.

Nu recomandãm ca într-o garsonierã sã vã luaţi un Dog german deoarece dupã 6 luni, un simplu acces de bucurie îl va face sã mãture cu coada tot ce se aflã pe servante sau mãsuţe .

De asemenea, din punctul de vedere al curãţeniei, este greu de crescut la bloc un câine cu pãrul lung gen Collie Rough, Borzoi, sau Ciobãnesc Românesc, pentru cã aceştia nãpârlesc uneori de 2 ori pe an, iar în rest pierd pãr tot timpul, fãrã sã mai vorbim de noroiul pe care îl aduc în blanã, când vin de la plimbare în perioadele ploioase.

Dacã aveţi probleme cu vecinii mai în vârstã sau bolnavi, nu vã luaţi un câine agitat şi vesel de genul Fox terrier-ului, Caniche-ului, Braque-ului german, Schnauzer-ului, pentru cã acesta va lãtra des, va alerga de colo-colo şi cu siguranţã vã va deranja vecinii.

În privinţa vârstei cânelui, în funcţie de scopul achiziţionãrii acestuia, pot exista mai multe variante.

Dacã aveţi nevoie de un câine de pazã şi apãrare, este indicat sã vã luaţi un cãine ajuns cât mai aproape de maturitatea corporalã având în vedere cã dacă este un pui de 2-3 luni va fi în stare sã vã apere de abia dupã un an.

Este greşitã ideea cã un câine mai în vârstã nu se poate adapta la noii stãpâni sau adaptarea sa este foarte dificilã. Câinele este un animal cu un psihic echilibrat, principala lui preocupare fiind aceea de a iubi şi de a fi iubit necondiţionat de cel ce are grijã de el.

În afarã de aceasta, un câine adult nu mai face murdãrie în casã, este “scãpat” de bolile de tineret, este vaccinat şi de aici o serie de avantaje ce nu trebuiesc deloc neglijate.

În cazul în care achiziţionaţi un pui, vârsta optimã este de 6 sãptãmâni şi aceasta pentru a fi siguri cã vaccinãrile se vor face corect. De aceea nu achiziţionaţi un pui de câine de 10-12 sãptãmâni decât în condiţiile în care sunteţi siguri de veridicitatea vaccinãrilor înscrise în carnetul sãu de sãnãtate.

În cadrul cuibului, alegeţi un pui care sã corespundã standardului de rasã în ceea ce priveşte culoarea, care sã nu fie mult mai mic sau mult mai mare decât ceilalţi sau sã nu fie cumva bolnav.

Pentru aceasta este bine sã verificaţi dacã are poftã de mâncare cerând crescãtorului sã-i dea de mâncare.

Rareori un pui bolnav va avea poftã de mâncare. Un pui sãnãtos se va repezi la mâncare şi se va lupta cu ceilalţi sã-şi facã loc la castronel…

Dacã vreţi ca puiul sã fie un exemplar curajos şi eventual mai agresiv, încercaţi sã-l necãjiţi şi vedeţi dacã se întãrâtã uşor şi latrã, even­tual atacã, etc.

Puteţi folosi şi metoda cu alegerea primului pui care vine la uşã când intraţi în casã, aceasta însemnând cã este un pui curios, activ, uşor de dresat.

Alegerea sexului este o probleama dificilã, deoarece ambele sexe au avantaje şi dezavantaje.

Faţã de masculi cãţelele sunt mai deştepte, învaţã mai uşor, sunt mai iubitoare şi mai credincioase, în schimb sunt mai fricoase faţã de alţi câini, intrã în cãlduri de douã ori pe an, pot face lactaţii nervoase sau tumori mamare dacã nu sunt date la montã.

Masculii cresc mai mari, sunt mai puternici dar sunt mai agresivi, se bat cu alţi masculi şi fug de lângã stãpân când întâlnesc sau simt prin preajmã o cãţea în cãlduri şi de aici o serie întreagã de neca­zuri. În afarã de aceasta, masculii unor rase sunt predispuşi la formarea nisipului urinar, cu blocarea tractu­sului urinar.
Despre reproductia canina

Vom prezenta în acest capitol o serie de noţiuni ce se adreseazã celor ce doresc sã se ocupe de reproducţia caninã.
Despre femelă

Trebuie ştiut de la început faptul cã la aceastã specie, femela intrã in perioada de cãlduri de douã ori pe an, cu precãdere în lunile de primã­varã şi toamnã.

Perioada de cãlduri dureazã aproximativ 20 de zile, în cursul ei existând trei etape de interes pentru crescãtor:

În perioada de debut care dureazã primele 4-5 zile cãţeaua îşi schimbã brusc comportamentul normal, devenind fie melancolicã, fie foarte neliniştitã, cu apetitul în general diminuat, cu scaune neregu­late, eventual chiar diareice, urinând des.

În prima zi, vulva este tumefiatã (mult mãritã faţã de normal), cu mucoasa vaginalã injectatã, având scurgeri sero-hemoragice în primele ore, ulterior hemoragice (roşu aprins). Ea elimină în mediu şi molecule de feromoni – substanţă menită să vestească pe toţi masculii din împrejurimi de faptul că exisată în zonă o femelă în călduri. Feromonii sunt eliminaţi de cãţea prin scurgeri vaginale, masculii simţindu-le de la mari distanţe (3-4 km).

Cãţeaua se toaleteaza prin lins, neacceptând nici un mascul în aceastã perioadã de început de cãlduri, cu toate cã aceştia sunt extrem de interesaţi de ea.

Perioada a doua a cãldurilor la cãţea începe dupã ziua a 5-a de la debutul acestora, când vulva deja nu mai este atât de tumefiatã ca la început, scurgerile vaginale fiind de culoare roşie închisã, cu aspect translucid. Cãţeaua îşi schimbã comportamentul faţã de masculi, acceptându-le “avansurile ” extrem de insistente, luând o poziţie caracteristicã pentru montã, dându-şi coada într-o parte şi proptindu-se pe cele patru picioare în aşteptarea saltului masculului.

Perioada optimã de montã este între zilele 9 şi 15 de la începutul cãldurilor, cu preferinţã pentru zilele 10 -13, în care se vor face 2-3 monte.

Perioada a 3-a, între zilele 15 şi 20 ale cãldurilor, se caracterizeazã printr-o diminuare treptatã a tuturor semnelor prezentate mai sus, scurgerile devenind insesizabile, vulva revenind treptat la dimensiuni normale, dorinţa de împerechere a cãţelei scãzând pânã la a deveni agresivã faţã de masculii care îi fac “avansuri”.

Este bine de ştiut faptul cã orice cãţea intrã pentru prima data în cãlduri pe la vârsta de 6-7 luni (la unele rase chiar 8-10 luni), odatã cu ajungerea la maturitatea sexualã.

Maturitatea sexualã apare însã cu mult înainte de cea corporalã (aceasta atingându-se la vârsta de 2 ani), drept pentru care nu se va monta nici o cãţea mai devreme de al treilea ciclu de cãlduri.
Despre mascul

Masculul, chiar dacã este capabil sã monteze de la varsta de 8-9 luni, nu trebuie lãsat sã facã acest lucru, deoarece la aceastã vârstã el se aflã încã în plinã perioadã de creştere în înãlţime.

Activitatea sexualã determinã o creştere a nivelului de testosteron în sânge, lucru ce duce la fixarea calciului în oase, cu precãdere la nivelul cartilajelor de creştere de pe oasele lungi, stopându-se astfel prematur creşterea în înãlţime.

O folosire neraţionalã, intensivã a animalelor pentru reproducţie este contraindicatã, fapt consemnat de cãtre toţi crescãtorii cu experienţã.

Astfel, o cãţea poate fi montatã douã cicluri de cãlduri consecutive, la al treilea ciclu fãcându-se în mod obligatoriu o pauzã.

Un mascul nu va fi folosit la mai mult de 60 de monte pe an, iar în primul an de reproducţie nu se vor depãşi 40 de monte.
Monta

În situaţia în care femela se gãseşte la prima ei montã, în general este neliniştitã, existãnd cazuri în care refuzã monta. În astfel de cazuri trebuie utilizat pentru montã un mascul cu experienţã, fiind indicat totodatã sã existe şi un al doilea mascul (de rezervã), pentru situaţiile în care femela refuzã cu obstinaţie un anumit mascul, chiar dacã acesta are experienţã.

Monta la cãţelele neliniştite va fi precedatã în prealabil de administrarea a 1-2 comprimate de Diazepam. Este foarte important ca locul de desfăşurare a montei să fie unul familiar masculului, de preferinţă în curtea acestuia. Dacã şi în aceste condiţii, cãţeaua refuzã monta, ea va fi ţinutã cu forţa, eventual cu un scãunel sub abdomen.

Dacã masculul este începãtor, se va alege pentru împerechere o cãţea care a mai fost montatã şi care nu are un temperament nervos sau agresiv.

Dacã masculul nu face singur saltul, va fi ajutat cu blândeţe, punându-i-se o lãbuţã, prin lateral, pe spatele cãţelei, ulterior fiind încurajat sã facã saltul.

Dacã saltul se face într-o poziţie incorectã, va fi orientat de stãpân cu blândeţe sã ia poziţia corectã şi sã facã intromisiunea (atenţie ! – masculii agresivi pot sã muşte în acest moment, crezând cã vrem

sã-i împiedicãm sã monteze). Coitus-ul propriu-zis, dureazã circa 2 minute, dupã care câinele va ejacula, lucru ce se va observa din tresãririle ritmice ale cozii .

Imediat, el va încerca sã se întoarcã cu spatele la cãţea, având încã penisul captiv. Va fi ajutat ridicându-i-se un picior peste crupa cãţelei, orientându-li-se cozile pe pãrţi diferite ale corpului.

Vor rãmâne în aceastã poziţie între 10 şi 30 minute (rareori 40 minute), fiind indicat ca în aceastã perioadã stãpânii sã-i supravegheze, deoarece deseori cãţeaua se plictiseşte şi încearcã sã se separe, începând să se zbatã, trãgând, uneori chiar muşcând masculul, producându-se în acest fel accidente .
Întreţinerea căţelelor gestante

Gestaţia la cãţea dureazã în mod normal între 57 şi 63 de zile, la unele rase ajungând chiar la 67-68 de zile.

Din punctul de vedere al modului în care trebuie hrãnitã cãţeaua gestantã în timpul sarcinii, avem trei faze: perioada de început de gestaţie (ce durează 3-5 săptămâni), perioada de gestaţie evidentă (ce durează până în ultimile zile de gestaţie) şi perioada finală a gestaţiei(cele 2-3 zile premergătoare fătării.

În prima perioadã modificările nu sunt uşor de observat pentru crescătorull lipsit de experienţă. În această perioadă în organismul femelei se produc o serie de modifi­cãri subtile de ordin hormonal, care determinã doar un comportament mai liniştit al acesteia, o uşoarã tendinţã la îngrãşare şi o poftã de mâncare uşor crescutã.

În aceastã perioadã, foetusii cresc destul de puţin şi ca atare necesa­rul de hranã suplimentarã pentru creşterea puilor este foarte mic.

Toate aceste aspecte ne fac sa afirmãm cã practic, în aceastã perioadã nu tre­buie suplimentatã cantitatea de hranã, ci doar calitativ modificatã, în sensul mãririi cu 10-15 % a cantitãţii de proteinã.

În afarã de aceasta, este absolut obligatorie administrarea de vitamine, atât din tipul celor hidrosolubile (B1, B2, B6, B12, C) cât şi din cele liposolubile (A, D3, E). Recomandãm administrarea de polivitamine ,timp de 20 de zile consecutiv, 10 zile pauzã şi reluarea trata­mentului pentru încã 20 de zile.

Perioada a II-a de gestaţie debuteazã cu creşterea bruscã a poftei de mâncare a femelei pe fondul creşterii vizibile a gabaritului acesteia.

La palparea abdomenului se pot simţi puii ca nişte blocuri de gheaţã în apã.

Femela se “rotunjeşte” pe zi ce trece, are o poftã de mâncare remarcabilă, drept pentru care trebuie mãrit numãrul de mese pe zi.

Începând cu ziua a 40-a de gestaţie, raţia alimentarã se mãreşte sãptãmânal cu 10 %, preferându-se administrarea hranei în mai multe reprize.

Dacã raţia este echilibratã din punct de vedere al conţinutului proteo-vitamino-mineral, este inutil sã-i modificãm compoziţia, doar cantitatea fiind mãritã progresiv funcţie de consumul cãţelei.

Nu trebuie sã ajungem la o supraalimentare a cãţelei, acest lucru conducând la creşterea prea mare a foetuşilor şi la o fãtare dificilã.

Trebuie verificatã prezenţa în hranã a magneziului, absenţa acestuia putând provoca aşa numita eclampsie la fãtare, o afecţiune extrem de gravă.

În perioada a III a, premergătoare fãtãrii, este indicat sã se administreze hranã lichidã, iar în ziua fãtãrii, cãţeaua va bea doar apã şi nu va mai mânca nimic, deoa­rece la fãtare va înghiţi placentele cãţeilor iar acestea sunt extrem de bogate în proteine, minerale, vitamine etc.

Dupã fãtare în primele 2 zile cãţeaua va primi o hranã uşor digestibilã (supã de carne, carne fiartã sau tocatã, lapte, etc.), ce se va administra în tainuri mici şi dese ( 3-5 ori pe zi).

Din punct de vedere medical, chiar la începutul perioadei de gestaţie, este absolut obligatorie deparazitarea cãţelei de viermi paraziţi intestinali.

În acest sens recomandãm folosirea unor produse care sã fie active atât în infestaţiile cu tenie cât şi în cele cu nematode (limbrici). Ex: Un tratament imediat dupã împerechere urmat de încã unul cu 4 sãptãmâni înainte de fãtare folosind produsul LOPATOL 500, în doza de 1 comprimat la 10 kg greutate corporalã .

La începutul perioadei de gestaţie, femela trebuie deparazitatã şi de ectoparaziţi (în special purici), prin îmbãiere cu substanţe ectoparaziticide (recomandãm NEOCIDOL 5 ml. de produs la 10 l. de apã), fie administrându-se oral câte 1 comprimat pe lunã din produsul PROGRAM, care previne infestaţiile cu purici prin blocarea ciclului de reproducţie al acestora având în plus avantajul cã este complet lipsit de toxicitate pentru mamã şi pui.

În ultima perioadã de gestaţie cãţeaua are nevoie de mai multe ieşiri din casã (aceasta dacã este ţinutã în apartament), deoarece mâncând şi bând mai multe lichide, are o purgaţie şi o diurezã pe mãsurã.

Nu neglijaţi plim­bãrile, chiar dacã animalul nu prea are chef. În timpul acestora, fiţi atenţi sã nu sarã şi sã se loveascã, sã nu se încaiere cu alţi câini, pentru cã la unele exemplare acestea sunt motive de avort.

Cu douã sãptãmîni înainte de fãtare, lanţul mamelonar este deja evi­dent, iar din unele mamele, la mulgere, apare un lichid translucid.

În preziua fãtãrii, lichidul ia de cele mai multe ori aspect lãptos. Apariţia laptelui nu este însã un indiciu sigur de iminenţã a fãtãrii, uneori acesta apãrând cu 2-3 zile înainte de fãtare.

Cînd se apropie momentul fãtãrii, cãţeaua (cu referire la exemplarele ce sunt ţinute în apartamente de bloc) îşi cautã deja un loc de fãtare şi e foarte probabil cã îl va gasi într-un loc nepotrivit (pe sau sub canapea, sub masa din sufragerie, etc ).

Practic, nu are nici o importanţã acest lucru, pentru cã în momentul fãtãrii, cãţeaua va fi dusã într-un loc din casã (sau din curte), unde sã nu deranjeze, sã fie liniştitã, sã existe suficientã luminã şi spaţiu şi sã se poatã uşor igieniza locul.
Fătarea

Crescãtorii fãrã experienţã intrã adesea în panicã în momentele premer­gãtoare fãtãrii, când vãd cã femela pierde lichid.

Într-adevãr, acesta este primul semn clar al faptului cã fãtarea este iminentã.

Înainte de aceasta însã, cãţeaua devine neliniştitã, îşi cautã culcuş, respirã sacadat, se plimbã dintr-un loc într- altul, schiaunã, cerând parcã ajutor, iar din mamele se poate mulge colostru. Nu este însă obligatoriu ca toate aceste “semne” să fie prezente simultan.

Trebuie observat cu atenţie momentul în care încep contracţiile abdominale.

Este bine de ştiut faptul cã în lipsa acestor contracţii momentul fãtãrii este încã departe.

Un prim semn important ce relevă iminenţa fătării este acele al pierderii apei

Există situaţii în care chiar după acest semn nu se produce expulzarea puilor. Dupã maximum 1-2 ore este bine sã se apeleze la un medic veterinar, pentru a vedea dacã au apărut unele complicaţii sau este cazul sã se administreze substanţe ce provoaca apariţia contracţiilor uterine.

Este bine de ştiut faptul că dupã pierderile de lichid de la începutul fãtãrii cãţeii nu rãmân neprotejaţi, fiind în continuare legaţi de placentã prin intermediul cordonului ombilical.

Astfel, se poate întâmpla ca între expulzarea puilor sã treacã, de la 5-6 minute pâna la 6-7 ore, fãrã ca puii ce apar dupã acest interval de timp sã aibã probleme ulterior. Existã însã unele exemplare la care expulzarea puilor poate dura chiar 18 -20 ore.

Cu câteva clipe înainte de expulzarea fiecãrui pui, cãţeaua are o puternicã contracţie abdominalã, ca o undã, dupã care puiul se angajeazã în conductul vaginal şi se poate observa între labiile vaginale. Acesta este momentul în care cãţeaua poate fi ajutatã, uşurând ieşirea capului puiului de cãţel (ce este acoperit de o membranã placentarã ce contine lichid şi care se poate sparge în acele momente), prin apucarea de gât şi de picioruşe şi tragerea uşoarã înapoi (în sens caudal) şi în jos spre piciorele cãţelei.

În momentul expulzãrii totale, este posibil ca puiul sã fie legat încã prin cordonul ombilical de placenta rãmasã în uter.

Cu o forfecuţã aflatã la îndemânã se taie cordonul ombilical la 3-4 cm de abdomenul puiului. Acelaşi lucru însã, îl poate face şi cãţeaua care, reteazã singurã cu dinţii cordonul ombilical.

Dacã puiul este învelit în placentã, crescătorul va rupe placenta, şi va tăia cordonul ombilical ştergând bine puiul pe cap şi nãri, pentru ca acesta săpoată respira cu uşurinţă. Dacã nu respirã, se maseazã energic la ceafã, ţinându-l cu capul în jos, şi i se strânge uşor între palme cutia toracicã pentru a-l determina sã respire.

Cãţeaua, între timp mãnâncã placenta, se toaleteazã şi începe sã lingã puiul, uscându-l, activându-i circulaţia sanguină de la nivelul pielii, masându-l în felul acesta şi pe abdomen sau sub codiţã, lucru ce-i stimuleazã reflexul de urinare şi defecare.

În scurt timp este posibil ca o nouã contracţie sã determine expulza­rea altui pui, la care se repetã cele recomandate mai sus.

Existã însã şi posibilitatea ca urmãtorul pui sã aparã dupã câteva zeci de minute şi chiar ore, timp în care cãţeaua stã liniştitã, se toaleteazã, îşi linge puii, se odihneşte şi Atenţie !, nu are contracţii vizibile cu ochiul liber. La cãţelele la care încã se mai simt prin palpare pui, crescãtorii trebuie sã fie îngrijoraţi doar dacã trec mai mult de 4-5 ore şi nu mai apar con­tracţii, caz în care trebuie anunţat medicul veterinar.

În acest timp, puii fãtaţi încearcã sã sugã, cãutând sã prindã mamelonul pânã când reuşesc acest lucru. Pot fi ajutaţi punându-li-se mame­loanele în gurã, dar deseori acestea le scapã şi acest lucru trebuie repetat.

Cãţelele, fatã frecvent 5-7 pui, rareori ajungând la 11 -13 pui.

Ca sã ştim când s-a terminat fãtarea (mai ales dacã sunt intervale mari între expulzãri), este bine sã apelãm la medicul veterinar care prin palpare poate sã diagnosticheze terminarea fãtãrii.

Dupã fãtare, cãţeaua se ocupã de pui şi deseori refuzã sã plece de lângã ei (chiar şi afarã, pentru necesitãţi fiziologice) sau pânã la castronul cu apã sau mâncare. Cu blândete, cãţeaua se scoate din cuib dupã care se obişnuieşte şi totul reintrã în normal.

Este recomandabil, ca la femelele care fatã pentru prima datã (primi­pare), sã nu se pãstreze mai mult de 6 pui deoarece producţia de lapte nu este suficient de mare la primipare, drept pentru care puii nu vor beneficia de o cantitate suficientã de lapte, ceea ce va duce la o serie de complicatii ulterioare, cum ar fi : subnutriţie, rahitism, talie micã, de­fecte de aplomb, iar mama va fi pur şi simplu secãtuitã, putând avea hipo­calcemie, afecţiuni hepatice, etc.

De asemenea, la animalele de rasă, puii subponderali, cu defecte de culoare la trufã, pe cap, etc., se recomandã a fi eliminaţi, deoarece nu se vor încadra în standardul de rasã şi nu vor putea fi înscrişi în Cartea de Origine Românã.


"Pain is temporary ... Pride is forever!! Suffer now and live the rest of your's life as a Champion!!!"
 
pitbullsDate: Wednesday, 27 Jul 11, 03.09.09 | Message # 2
Generalissimo
Group: Administrators
Messages: 1508
Awards: 7
Status: Offline
Existã şi situaţii în care cãţeaua îndepãrteazã cu obstinaţie câte un pui de la supt. Acesta nu va rezista, indiferent de ce vom întreprinde noi, drept pentru care va fi sacrificat.

Cãţeii, în primele 2 sãptamâni, au un ritm de creştere extraordinar de rapid, singurul lor aliment fiind laptele matern.

Pentru a înţelege mai bine acest aspect, vã prezentãm viteza de creştere a unui pui de ciobãnesc german:
Vârsta în luni % de greutate din talia unui adultului
0-6 luni creşte pânã la 60 %
6-12 luni creşre pânã la 70 %
12-18 luni creşte pânã la 75 %
24 luni ajunge la 100 %

În prima şi a doua zi dupã fãtare, este posibil ca femela sã aibã scaune diareice datoritã placentelor pe care le mãnâncã la fatare. O altã cauzã a diareei, poate fi şi secreţia de ocitocinã necesarã lactaţiei şi involuţiei uterine post-partum, care are ca efect secundar şi accelerarea tranzitului intestinal.

În orice caz este indicatã administrarea în prima zi a fãtãrii a câtorva drajeuri de Saprosan (2 drajeuri la 12 ore), pentru a preveni o disenterie cauzată de placentele consumate de căţea cu ocazia fãtãrii.

De asemenea, este bine de ştiut faptul cã circa 10 zile dupã fãtare, cãţeaua are o serie de scurgeri normale, sanguinolente, care se numesc loşii. Ele au deci culoare roşie, translucidã, şi nu au un miros deosebit.

Dacã remarcaţi niste loşii cu un aspect mucos sau mucopurulent, de culoare gris-verzuie sau gãlbuie, cu miros respingãtor, iar căţeaua este apatică, are trufa uscată şi bea foarte multă apă refuzând însă mâncarea, înseamnã cã femela a contractat o infecţie uterinã la fãtare şi trebuie apelat de urgenţã la un medic veterinar.
Despre alimentatia catelei în lactatie

În perioada de lactaţie, cãţeaua trebuie sã mãnânce, sã digere, sã absoarbã şi sã utilizeze mari cantitãţi de substanţe nutritive, pentru a produce cantitatea de lapte necesarã hrănirii puilor, drept pentru care necesarul de hranã este foarte mare.

Ca exemplu, o cãţea de talie mare (de 28-30 de kg), care are 8 pui (ce cântãresc cu toţii la 3-4 sãptãmâni în jur de 20 kg), are un necesar zilnic de 4000 kcal/zi, având în vedere faptul cã fiecare pui ar avea nevoie de 200 kcal/kg greutate vie/zi, pe care le obţine din laptele matern.

Dacă ţinem cont de faptul cã laptele de cãţea are doar 1300 kcal/l, rezultă că puii au nevoie de circa 3 l de lapte zilnic.

Ca exemplu, producţia de lapte a unei cãţele de ciobãnesc german variazã astfel:
Perioada Cantitatea de lapte
1-15 zile 700 ml
15-30 zile 1000 ml
30-45 zile 300 ml

Pentru 4000 kcal conţinute de 3 l. de lapte, cãţeaua trebuie sã foloseascã hranã în valoare energetică de 5300 kcal, la care se adaugã încã 1800 kcal/zi pentru nevoile proprii.

Rezultã un necesar energetic total de 7100 kcal/zi, deci de 3,5-4 ori mai mare decât cel normal, doar pentru nevoile proprii.

Ar fi simplist sã credem ca mãrind de 3-4 ori cantitatea de hranã am rezolvat problema, deoarece producerea unei proteine complexe cum este cea din lapte, necesitã hrãnirea cu proteine de foarte bunã calitate, vitamine şi substanţe minerale.

Atenţie deci la compoziţia în proteine, vitamine şi substanţe minerale a hranei administrate !

Prezentãm în continuare compoziţia laptelui de cãţea, comparativ cu alte specii:
Componente Cãţea Vacã Caprã Pisicã
apã % 77,2 87,6 87 81,5
substanţe uscate % 22,8 12,4 13 18,5
proteine % 8,1 3,3 3,3 8,1
grãsimi % 9,8 3,8 4,5 5,1
cenuşã % 4,9 5,3 6,2 3,5
lactozã % 3,5 4,7 4 6,9
calciu % 0,28 0,12 0,13 0,04
fosfor % 0,22 0,10 0,11 0,07
energie (kcal/100g) 135 66 70 106
Despre îngrijirea cateilor

Puiul de câine intră în viaţă orb şi surd fiind astfel total neajutorat. Cu toate acestea ritmul lui de creştere este atât de rapid încât numai câteva săptămâni îi sunt suficiente pentru a se putea adapta condiţiilor mai mult sau mai puţin vitrege de mediu.

În primele zece zile căţeii nu-şi pot controla temperatura corporală, fiind din acest punct de vedere toatal dependenţi de căldura oferită de trupul mamaei lor precum şi de cea a aşternutului din cuib. În rarele lor “plimbări” efectuate în stilul “târâş”, căţeii se ghidează doar cu ajutorul senzorilor de căldură amplasaţi în vârful nasului, care îi ajută să aleagă locurile ce emană căldură: trupul mamei, corpul fraţilor din cuib, aşternutul încălzit, etc.

Se ştie că ochii li se deschid începând cu ziua a 13 a, iar conductul auricular se “destupă” abia după 17 zile de viaţă.

Între 3 şi 6 săptămâni de viaţă a căţeilor e “marea explorarei” a lumii înconjurătoare. La 6 săptămâni au aflat deja o mulţime de lucruri despre organismul lor, cel al fraţilor, mamei, despre crescător, habitat, etc.

În această perioadă de intense acumulări ei încep să-şi creeze şi dezvolte propria personalitate ce se va dezvolta rapid până la maturitate. Este extraordinară această evoluţie rapidă la un animal care la două săptămâni abia se poate târî şi care după numai şapte zile se deplasează cu uşurinţă….

După fătare căţeaua face absolut totul pentru puii ei: îi hrăneşte, îi spală, îi încălzeşte. Pe măsură ce căţeii cresc, devin tot mai independenţi, fapt ce o determină pe căţea să aplice regulile canine de educaţie, folosindu-se de două instrumente de corecţie extrem de eficace: mârâitul şi muşcătura.

Începând cu trei săptămâni de viaţă căţeii încep să se joace între ei. Această joacă capătă uneori accente mai dure, transformându-se în adevărate lupte ce au ca scop final alegerea celui care va domina. Jucându-se, ei îşi dezvoltă capacitatea de coordonare a mişcărilor, abilitatea acestora, aptitudinile de comunicare verbală (mârâieli), limbajul corpului, etc.

Cel mai mare câştig al acestei perioade este acela că învaţă să trăiască alături de alţi câini, lucru ce le va folosi mult în viitor. Cei “şapte ani de acasă” pentru căţei sunt chiar primele trei luni de viaţă în care învaţă atât de mult …

Acesta este motivul pentru care luaţi devreme din cuib căţeii pierd multe lecţii folositoare pentru educaţia lor …

În aceastã perioadã în condiţiile unei alimentaţii corecte nu apar probleme medicale sau de creştere. Existã însã posibilitatea ca, în cazul în care femela nu este deparazitatã la începutul sarcinii, unii viermi ascarizi sã traverseze placenta şi sã pãtrundã în tubul digestiv al cãţeilor.

Astfel, la circa 3 sãptãmâni, cãţeii pot fi intens parazitaţi cu ascarizi, lucru care se observã prin examinarea abdomenului, care este extrem de voluminos în comparaţie cu restul corpului (“burtã de batracian”), mai ales dupã ce mãnâncã.

Apare des senzaţia de vomã, însoţitã de dureri abdominale (colici), eventual diaree. În aceste condiţii, toţi puii trebuiesc deparazitaţi (dehelmintizaţi).

Recomandãm produsul Lopatol 100, 1 comprimat la 2 kg greutate corporalã.

În canise, datoritã posibilitãţii crescute de reinfestare cu nematode (larvele de nematode în migraţie prin corpul femelelor nedeparazitate pot sã ajungã în glanda mamarã şi de aici în laptele pe care îl consumã cãţeii), începând cu vârsta de 14 zile se recomandã tratarea cãţeilor de 4-5 ori la un interval de 2 sãptãmâni.

În situaţiile în care cãţeaua a fost deparazitatã înainte de fãtare, pentru pregãtirea vaccinãrii la cãţei se recomandã 2 tratamente la un interval de 28 de zile.

În urma începerii hrãnirii supli­mentare, dupã 14-20 de zile de viaţã, cãţeii pot face uneori deranjamente stomacale pasagere, ca urmare a unor schimbãri bruşte de alimentaţie. Acestea se rezolvã imediat cu Saprosan administrat în hranã.

Un aspect important este cel al imunizãrii cãţeilor, unde sunt douã situaţii distincte, ţinând de starea imunologicã a cãţelei, respectiv vacci­narea sau lipsa vaccinãrii acesteia.

Din studiile efectuate pânã în prezent, reiese cu claritate faptul cã sistemul imunitar posedã o “memorie” imunitarã limitatã în privinţa princi­palelor boli canine, ca exemplu: boala lui Carree (jigodia-D), parvovi­roza (P), leptospiroza (Li,Lc), hepatita Rubbarth (H), rabie ®, etc. De aceea este absolut necesarã vaccinarea anualã a cãinilor contra acestor boli.

Dupã cum se ştie, colostrul (secreţie mamarã prezentã doar în primele 2-3 zile de lactaţie), conţine o întreagã gamã de imunoglobuline (anticorpi), specifice fiecãrei boli în parte.

Pe aceastã cale, cãţelul primeşte prin supt o anumitã cantitate de anticorpi, care îi asigurã o imunitate pasivã, cu anticorpi “împrumutaţi” de la mamã.

Aceşti anticorpi pot traversa mucoasa intestinalã a cãţeilor doar în primele 24-48 de ore de viaţã, ulterior anticorpii fiind digerati ca orice alte proteine ajunse în tubul digestiv, motiv pentru care este esenţialã hrãnirea puilor cu lapte matern în prima zi de viaţã.

Cantitatea de anticorpi din colostru este evident mai mare dacã memo­ria imunitarã este “atenţionatã” printr-o vaccinare, drept pentru care se recomandã vaccinarea femelei înainte de montã, dacã de la ultima vaccinare au trecut mai mult de 6 luni.

Imunitatea dobânditã pasiv de cãtre cãţei, dureazã maxi­mum 6-7 sãptãmâni, astfel că înainte de expirarea acestei perioade, este necesarã vaccinarea acestora în scopul dobândirii unei imunitãti active, respectiv organele anticorpoformatoare sã înceapã sã secrete anticorpi.

Între momentul vaccinãrii şi momentul apariţiei în sânge a unui numãr (titru), suficient de mare de anticorpi, trece o perioadã de 14-20 de zile. În afarã de aceasta, trebuie subliniat faptul cã prima vaccinare cu orice vaccin conferã o imunitate slabã, de numai 70-80 %.

Cele arătate mai sus fac absolut necesare 2 lucruri :

1) La vârsta de 5-7 sãptãmâni, trebuie avutã maximum de grijã, spre a nu lãsa cãţeii în contact cu alţi câini, deoarece în aceastã perioadã practic puii nu au nici o protecţie imunologicã, anticorpii maternali scăzând drastic, iar anti­corpii secretaţi în urma vaccinãrii neasigurând o protecţie eficientă.

2) La 8sãptãmâni (deci la minimum 2 sãptãmâni de la prima vaccinare), se face a doua vaccinare, de preferinţã cu un vaccin polivalent care sã conţinã D, H, P, Lc, Li.

Observãm faptul cã, practic, din cele 5 valenţe doar (P) se repetã, deci restul de valenţe trebuie repetate dupã 14-20 de zile, printr-un aşa numit rapel de vaccinare, la 11-12 sãptãmâni.

Recomandãm ca nici un cãţel sã nu fie scos din casã mai devreme de 4-5 zile dupã a doua vaccinare cu vaccin polivalent.

Pentru definitivarea schemei de imunizare, este obligatorie, conform legislaţiei în vigoare şi o vaccinare antirabicã ® dupã vârsta de 3 luni, la care însã nu nu se mai face rapel la douã sãptãmâni.

În continuare se va repeta vaccinarea anual. În aceastã privinţã, o serie de autori recomandã vaccinarea anualã pânã la 6 ani, cu vaccinuri poliva­lente (ce includ şi vaccinul antirabic), însã noi recomandãm vaccinarea pâna la vârste înaintate, cunoscând multe cazuri de câini îmbolnãviţi de jigodie la 12-13 ani, deşi au fost vaccinaţi pânã la 6-8 ani.

Scheme de vaccinare

Vârsta P H J Li+Lc A Pi T
6- 7 sãp. *
8- 9 sãp. * * * * * *
9-12 sãp. * * * * * *
12 sãp. *
Anual * * * * * * *

unde :
P = parvoviroza J = jigodia (boala lui Carre)
Lc = leptospiroza

(cu L canicola)
Li = leptospiroza

(cu L icterohaemorragiae)
H = hepatita Rubbarth Pi = Parainfluenta
A = adenoviroza T = Turbare
Despre alimentatia şi întarcarea cateilor sugari

În general înţãrcarea puilor nu prea depinde de crescãtor. Dupã 3-4 sãptãmâni de alãptare cãţeaua este plictisitã şi rareori îi mai lasã pe pui sã sugã mai mult de 2-3 ori pe zi.

Puii sugari pot avea sau nu suficient lapte de la mamã, funcţie de numãrul de cãţei pe care crescãtorul îi pãstreazã. Trebuie ştiut faptul cã puii nu pot consuma altceva decât lapte pâna la 2-3 zile de la momentul în care aceştia fac ochi.

În legãturã cu acest aspect reamintim faptul cã la cãţel ochii se deschid dupã 13-15 zile de viaţã, iar canalul auditiv extern cu 2 zile mai târziu.

Redãm mai jos rãspunsul cãţelului la stimuli vizuali şi auditivi la diverse vârste:
Acţiunea Rãspuns slab/variabil Rãspuns puternic
Clipire ca urmare a unui excitant luminos 4-16 zile > 16 zile
Orientare vizualã 20-25 zile > 25 zile
Tresãrire bruscã la zgomote 15-24 zile > 24 zile
Orientare în spaţiu 18-25 zile > 25 zile

Chiar dacã aceştia “orbi” fiind, se târãsc spre castronul mamei lor ghidaţi fiind de mirosul mâncãrii, nu sunt în stare sã consume acest tip de mâncare.

La 17-18 zile de viaţã, ei pot merge pe propriile picioare şi sunt în stare sã înveţe sã lingã la cas­tronelul lor sau al mamei lor, drept pentru care trebuiesc încurajati în aceastã “temerarã ” acţiune.

În aceastã perioadã, este absolut necesar ca mâncarea lor suplimentarã faţã de laptele matern, sã se asemene cu acesta cât mai mult posibil.

Ast­fel, se ştie cã laptele de cãţea este de 2 ori mai bogat în proteine şi grãsimi decât laptele de vacã. De aceea este absolut necesar ca laptele suplimentar administrat puilor sã fie cât mai apropiat, în conţinut, de laptele matern.

În acest sens, pentru cãţei recomandãm un amestec format din: 250 ml apã + 6 linguriţe de lapte praf + 1 gãlbenuş de ou + 1 linguriţa de zahãr şi bineânţeles, în funcţie de numãrul de pui, se preparã atâta lapte cât este necesar la o masã.

În condiţiile în care la aceastã cantitate se adaugã 1 cãpãcel de vit. AD3E, considerãm cã aceastã hranã este idealã pentru aceastã vârsta.

La vârsta de 20-23 de zile, pe lângã mesele de lapte, se pot adãuga şi mese de supã de carne, zarzavaturi şi orez care în 3-4 zile vor fi apreciate foarte mult de cãţei .

Astfel, la vârsta de 33-35 de zile, cãţeluşii vor mânca în mod curent 3-4 mese în 24 de ore mâncare pregãtitã de crescãtori, în condiţiile în care cãţeaua îi mai lasã sã sugã de 2-3 ori în în aceeaşi perioadã de timp.

La aceastã vârstã, deja puii vor consuma cu mare poftã bucãţele de carne fiartã, tocatã mãrunt.

În felul acesta, chiar dacã la început (15-16 zile) cãţeaua îi mârâie uneori fioros pentru repetatele “atacuri” la castronul ei cu mâncare, cãţeii se obişnuiesc treptat cu sursa suplimentarã de hranã şi deci la vârsta de aproximativ 5 sãptãmâni înţãrcarea vine practic de la sine.

Apar însã şi situaţii în care, din diverse motive, cãţeii nu pot fi alãptaţi de mamã. În aceste condiţii, este necesar ca ei sã fie hrãniţi cu biberonul, cu o cantitate de lapte ce creşte progresiv, în funcţie de greuta­tea corporalã a acestora.

Cãţeii orfani necesitã o îngrijire deosebitã mai ales în primele 2 sãptãmâni de viaţã. Extrem de important este ca temperatura mediului ambiant sã fie de 29,5-32° C în prima sãptãmânã de viaţã, ce poate fi redusã ulterior la 26° C în a 2 a sãptãmânã, iar dupã 4 sãptãmâni la 23° C.


"Pain is temporary ... Pride is forever!! Suffer now and live the rest of your's life as a Champion!!!"
 
pitbullsDate: Wednesday, 27 Jul 11, 03.09.46 | Message # 3
Generalissimo
Group: Administrators
Messages: 1508
Awards: 7
Status: Offline
Pentru a se compensa laptele matern se va folosi urmãtoarea reţetã:
Denumirea alimentului Cantitatea
Lapte de vacã integral 800 ml.
Smântânã 12% 200 g.
Gãlbenuş de ou 1 buc.
Fãinã de oase 6 g.
Vit. A 2000 UI
Vit. D 500 UI
Acid citric ( suc de lãmâie ) 4 g.

Din acest amestec se administreazã de 6 ori pe zi (nu şi noaptea), timp de 3 sãptãmâni, pânã când cãţeii încep sã mãnânce singuri. Cantitatea de amestec creşte proporţional cu greutatea corporalã a cãţelului, dupã cum urmeazã:
Vârsta ( zile ) Cantitate faţã de greutate corporalã
3 15-20 %
7 22-25 %
14 30-32 %
21 35-40 %

O problemã importantã este şi aceea cã pentru a li se activa puilor reflexul de urinare şi defecare (cum face cãţeaua prin lins), este necesar sã li se maseze uşor abdomenul şi sã fie şterşi sub codiţe cu vatã udã, lucru ce trebuie repetat de câteva ori în cursul zilei. În momentul hrănirii este necesar să fie ajutaţi să facă mişcările naturale de ţinere a biberonului, de masare a acestuia exact aşa cum ar face dacă ar suge de la mama lor.

Dupã vârsta de 1 an, hrãnirea câinilor se face în mod obişnuit o datã sau de douã ori pe zi.

Atenţie însã la cantitatea de hranã şi la variabilitatea individualã spre a nu se ajunge la situaţia în care, deşi îi hrãnim conform standardelor canine, obţinem un animal obez sau, dimpotrivã, unul slab şi cu articulaţiile şi razele osoase strâmbe !

În asemenea situaţie, trebuie apelat de urgenţã la medicul veterinar încã de la apariţia primelor semne de acest gen.
Despre creşterea, îngrijirea şi hrănirea căţeilor proaspăt înţărcaţi

Despãrţirea de mamã şi de ceilalţi fraţi este un stress destul de mare pentru puiul de cãţel, peste care va trece uşor dacã în noul cãmin va fi întîmpinat cu dragoste şi cãldurã.

Primele 2-3 nopţi este posibil sã plângã de singurãtate, însã, în loc sã-l luaţi în braţe şi sã-l culcaţi cu dumneavoastrã în pat, este mult mai bine sã–l obosiţi seara şi sã nu-l lãsaţi sã doarmã decât târziu, sã-l puneţi pe nişte cârpe impregnate cu mirosul mamei lui şi eventual în cuib sã aibã un ceas deşteptãtor care sã ticãie aşa cum bãtea inima mamei lui.

În primele zile (chiar sãptãmâni), va urina şi defeca peste tot unde va fi lãsat sã circule. Este bine sã staţi cu ochii pe el şi în momentul în care îl vedeţi cã se învârte în loc şi miroase dupã o urmã, sã-l luaţi şi sã-l puneţi sã-şi facã nevoile pe un ziar, într-un loc care se poate curãţa uşor.

Dacã procedaţi cu obstinaţie în felul acesta, dupã câteva zile va merge în acelaşi loc, pentru cã el îşi va face nevoile acolo unde simte mi­ros de urinã sau fecale.

De asemenea, unul dintre principalele lucruri pe care i le veţi face dupã ce îl luaţi, este sã-i administraţi medicamente pentru deparazitarea de viermi intestinali, chiar dacã crescãtorul a afirmat cã a deparazitat cuibul. Dupã 8-10 zile trebuie sã vaccinaţi de urgentã cãţelul conform schemei care a fost prezentatã mai devreme.

În mod obligatoriu, se vor administra zilnic vitamine şi sãruri minerale, conform recomandãrilor prezentate în capitolul de boli metabolice.

Hrãnirea corectă a cãţeilor este un aspect de maximã importanţã pentru dezvoltarea lor corporalã şi deci în exprimarea deplinã a caracterelor genetice.

Pe lângã dezvoltarea în lungime şi înãlţime, a masei corporale, hrãni­rea adecvatã are şi un rol esenţial la rasele cu pãr lung.

Cercetãrile efectuate de Mundt şi Stafforst au relevat o serie de aspecte interesante ce ţin de creşterea pãrului la diverse rase de câini:

1. 1. Cea mai mare cantitate de pãr pe corp, o au rasele mici, cu pãrul lung (ex. Pekinez-30 g pãr/ kg G vie), iar cea mai micã cantitate rasele mari cu pãr scurt (2 g / kg G vie).
2. 2. Creşterea pãrului variazã în funcţie de sezon existând douã perioade de creştere intensivã a pãrului: în luna februarie şi toamna târziu.
3. 3. Creşterea zilnicã a pãrului variazã între 0,2 şi

0,6 g / kg G vie / zi

1. 4. Firul de pãr conţine absolut toţi aminoacizii esenţiali dintre care se detaşeazã : Arginina, Cistina, Ac. Glutamic, Serina, etc.
2. 5. Culoarea pãrului este determinatã de cantitatea de substanţe miner­ale aflate în compoziţia firului de pãr,culoarea închisã fiind determina­tã de prezenţa crescutã a Calciului, Sodiului şi Magneziului.

Toate cele de mai sus aratã fãrã nici o urmã de îndoialã cã, alimentaţia echilibratã în vitamine, minerale şi proteine are o importanţã majorã şi în creşterea normalã a pãrului la câini.

Alimentele ce intrã la un moment dat în compoziţia raţiei unui cãţel trebuie sã fie adaptate stadiului în care se gãseşte dentiţia sa. Cãţeii se nasc de regulã fãrã dinţi. La câteva zile aceştia încep sã iasã ajungând la forma finalã la vârsta de 1 lunã când dentiţia de lapte este completã. Forma caracteristicã a incisivilor este cea de treflã, tocindu-se pe mãsurã ce animalul creşte în vârstã.

Între a 3 a şi a 8 a lunã de viaţã dentiţia de lapte este înlocuitã cu dentiţia definitivã dupã cum urmeazã:
Tipul de dinte Vârsta ( luni )
Incisivi 3-4
Canini 5-6
Molari 6-8
Dentiţie completã > 8

Ţinând cont de cele arãtate mai sus, putem reţine pentru practica curentã urmãtoarea struc­turã a raţiei de întreţinere pentru câine:
Rasa Carne Vegetale Aditivi
TEKEL 140 140 30
COCKER 220 220 40
CANICHE 320 320 60
C.GERMAN 390 400 80
S.BERNARD 530 540 100
Despre hranirea câinilor maturi

Dupã vârsta de un an, hrãnirea câinilor se face în mod obişnuit o datã pe zi. Existã însã situaţii în care câinele nu consumã întreaga cantitate de hranã imediat, ceea ce impune fie împãrţirea tainului zilnic în douã reprize, respectiv dimineaţa şi seara fie scăderea cantităţii de hrană administrată la un tain.

Un alt aspect important este şi acela al nutriţiei animalelor bolnave.

La dietele cu conţinut de sare şi proteine scãzut, problema inapetenţei este exacerbatã prin faptul cã aceste diete nu sunt palatabile nici pentru animalele sãnãtoase.

În general, necesitãţile nutritive ale animalelor bolnave sunt mai crescute decât cele ale animalelor sãnãtoase fie şi numai dacã ţinem cont de faptul cã în situaţiile de stress sau în stãrile febrile rata metabolismului creşte cu pânã la 10 % pentru fiecare creştere de temperaturã cu 1 grad Celsius (Leibetseder, 1992).

Existã o serie de principii de bazã ce trebuiesc aplicate, pentru a încuraja animalul sã consume hrana şi deci sã-şi acopere necesitaţile nutritive crescute:

1. 1. Compoziţia dietei trebuie sã fie foarte echilibratã. Când apetitul este diminuat, se pot face suplimentãri de vitamine şi substanţe minerale (bineânţeles dacã nu existã contraindicaţii specificate de cãtre medicul veterinar).
2. 2. Hrana dieteticã trebuie sã aibã un înalt grad de digestibilitate, şi totodatã o valoare nutritivã crescutã.
3. 3. Administrarea hranei trebuie sã se facã dupã principiul “puţin şi des “, asigurându-se administrarea a 3-4 mese pe zi.
4. 4. Hrana trebuie administratã la o temperaturã de 38-39 grade Celsius.
5. 5. Dacã nu existã contraindicaţii,introduceţi în hranã grãsimi animale, care sunt o bogatã sursã de energie şi mãresc palatabilitatea hranei.
6. 6. Hrana umectatã, eventual lichidã, este mult mai palatabilã decât cea uscatã.
7. 7. Dacã animalul nu consumã hrana în 10-15 minute, aceasta se va îndepãrta,ulterior administrându-se hranã proaspãtã.

Vă prezentăm în continuare necesarul energetic al câinilor în funcţie de starea lor fiziologică sau vârstă.

Un câine de 1 an care are o greutate de 28 kg, are nevoie de 2240 calorii / zi pentru întreţinere + 1/5 din aceastã raţie pentru diverse activitãţi ce consumã energie.

Ţinând cont de cele prezentate mai sus apreciem cã variantele de raţii ce urmeazã pot satisface pe deplin cerinţele unui câine de talie mare (Ex. Ciobãnesc german):
Categoria de câine Cãţele gestante/lactaţie G medie

27 kg
Cãţei

3-6 sãpt.

G.medie

1 Kg
Cãţei de 1,5-4luni

G.medie

6,7 Kg
Alimente

( kg )

Carne 1,000 0,050 0,40
Mãlai 0,300 * 0,150
Pâine 0,250 0,050 0,100
Grãsimi 0,025 * 0,020
Lapte 0,500 0,200 0,500
Cartofi pr. 0,300 * *
Morcovi pr. 0,200 * *
Legume pr. 0,200 * *
Sare 0,010 * 0,010
Val.raţiei

( calorii )
3247 229 1480
Categoria de câine Cãţei de 4-8

luni

G.medie

15 Kg
Cãţei de

8-12

luni

G. medie

23 Kg
Cãţei în predresaj + Câini în dresaj

G. medie

28 Kg
Câini dresaţi

G. medie

30 Kg
Alimente

( kg )

Carne 0,500 0,600 0,600 0,700
Mãlai 0,200 0,300 0,250 0,300
Pâine 0,100 0,250 0,250 0,250
Grãsimi 0,020 0,025 0,020 0,025
Lapte 0,350 * * *
Cartofi pr. 0,200 0,250 0,300 0,250
Morcovi pr. 0,100 0,100 0,100 0,100
Legume pr. 0,100 0,100 0,100 0,100
Sare 0,010 0,010 0,010 0,010
Val.raţiei

( calorii )
1873 2202 2402 2686

În hrana câinilor carnea constituie un aliment indispensabil ce poate fi substituitã doar în proporţie de maximum 50% cu alte alimente.
Despre obiceiurile câinelui
Limbajul corpului

Poate că pare ciudat să vorbim aici despre acest lucru dar să ştiţi că limbajul corpului – “body language” – cum îi mai spun anglo- saxonii poate să ne spună o mulţime de lucruri despre un câine.

Începând cu jocurile dintre fraţi şi terminând cu încăierările ce au loc frecvent în lumea canină între masculii pretendenţi la “favorurile” unei căţele în călduri, în toate situaţiile din viaţa câinilor putem să observăm exprimarea sentimentelor şi emoţiilor prin care trece favoritul nostru prin intermediul limbajului corpului.

Poate că această problemă nu ar fi prezentat interes dacă rasa canină ar fi avut o mai mare mobilitate a muşchilor faciali, fapt ce ar fi permis (ca la primate) exprimarea emoţiilor prin intermediul diverselor grimase ale feţei.

Cercetătorul atent al atitudinilor defensive ale câinilor poate observa clar că această atitudine este întotdeauna însoţită de coada ţinută între picioare, spatele uşor curbat, urechile date pe spate, tremurături musculare alee trenului posterior şi ale muşchiului pielos, etc.

În cazul atitudinii ofensive se vede imediat băţoşenia caracteristică acestei atitudini, coama zbârlită, buzele retrase (ca să se vadă caninii), se aude mârâitul “rău”, privirea este fixată pe câinele căruia i se adresează toate aceste semnale…..

Bucuria, tristeţea, boala, îngrijorarea, perioada de călduri, semnele premergătoare vomei, dorinţa de împerechere, sunt toate însoţite de semne ale limbajului corpului.

Toate aceste semne sunt esenţiale pentru un adevărat crescător, de multe ori ajutându-l să prevină situaţii extrem de periculoase pentru sănătatea animalului sau chiar integritatea crescătorului.
Odihna

Toată lumea ştie despre câine că este un vaşnic apărător al stăpânului şi al bunurilor acestuia, lucru valabil la orice oră din zi şi din noapte. S-ar putea crede că acest animal nu se odihneşte, sau că are nevoie de foarte puţină clipe de odihnă….. În nici un caz să nu credeţi acest lucru. Câinele are nevoie de mult mai multă odihnă decât omul deoarece are un metabolism mai rapid şi cu un consum de energie mult mai mare decât al acestuia. Deşi nu doarme în tot acest timp câinele stă 12 de ore din 24 cu ochii închişi, într-o stare de relaxare aparentă. Simţurile olfactiv şi auditiv îi stau însă de veghe, motiv pentru care la cel mai mic zgomot el este atent şi pregătit să intervină. Perioadele în care doarme cu adevărat se recunosc după tremurăturile musculare ale membrelor, a gemetelor, scheunăturilor şi lătrăturilor prin somn. Aceste perioade deşi sunt relativ scurte au o frecvenţă care asigură odihna necesară organismului canin.
Relaţia câinelui cu mediul înconjurător

Câinele intră în relaţie cu mediul înconjurător prin intermediul celor cinci simţuri cunoscute: mirosul, auzul, văzul, simţul tactil, gustul.

Caracteristicile modului de viaţă ale câinelui, au dus la situaţia în care unele simţuri au căpătat o deosebită sensibilitate, aşa cum sunt mirosul şi auzul.

Pentru a putea să evaluăm corect aptitudinile naturale ale câinelui, este necesar să precizăm unele aspecte privind cele cinci simţuri.
Mirosul

Simţ de excepţie, mirosul câinelui se apreciază a fi prin fineţe şi subtilitate de 100 de milioane de ori mai dezvoltat decât cel al omului.

În acest sens s-a constatat că :

- un câine simte mirosul unor substanţe care pentru om sunt inodore; astfel câinele simte o cantitate infimă de sare dizolvată în 10 litrii de apă;

- un câine simte mirosul unei picături de sânge dizolvată in 5 litri de apă ;

- câinele percepe prin miros, aciditatea mărită a transpiraţiei unui om care se teme de el;

- câinele poate urmări cu precizie urma unui om care a trecut pe o stradă cu 24 de ore înainte;

-suprafaţa “câmpului de miros” al unui câine este de ordinul zecilor, chiar sutelor de centimetrii pătraţi în timp ce la om aceasta abia ajunge la suprafaţa unei monezi de 20 de lei;

Este necesar să luăm în considerare şi unele particularităţi ale mirosului câinelui şi anume că el, chiar fără modificarea condiţiilor atmosferice, nu poate “prelucra” o urmă proaspătă.

Vânătorii au remarcat faptul că un câine nu simte potârnichile care clocesc sau puii mici ai acestora, în schimb depistează imediat puii mai mari sau masculii.

Iată de ce aprecierea asupra capacităţilor a unui câine trebuie făcută cu discernământ, asigurându-ne că acesta a fost pus în condiţii corespunzătoare de lucru pentru verificarea aptitudinilor acestuia.
Auzul

La câine, auzul ocupă locul al doilea în ierarhia acuităţilor senzoriale, în special la rasele cu urechi drepte, care au avantajul faţă de cele cu urechi căzute prin faptul că au posibilitatea de

a-şi orienta scoica urechii în direcţia din care vine zgomotul.

Un câine poate percepe sunete cu pâna la 100.000 vibraţii pe secundă spre deosebire de om, care percepe doar 17-25.000 vibraţii pe secundă, ceea ce înseamnă că un câine distinge semnale sonore în domeniul ultrasunetelor. Acest lucru poate fi folosit prin utilizarea fluierelor cu ultrasunete pe care câinii le aud de la mari distanţe, în timp ce omul nu le sesizează.

Urechea câinelui poate diferenţia sunete ce se deosebesc între ele doar printr-un sfert de ton, el putând localiza astfel sursa emiţătoare.

Raza de percepţie auditivă a câinelui este de 6 ori mai mare decât cea a omului.
Văzul

Prin intermediul văzului care la câine este mult inferior ca acuitate celui al omului, acesta îşi confirmă justeţea percepţiilor olfactive şi auditive, doar în situaţiile în care imaginea vizuală îi este familiară.

Astfel areactivitatea câinelui la unele reprezentări vizuale nu se datorează acuitaţii vizuale reduse, ci incapacităţii lui de a înţelege semnificaţia imaginii respective.

În schimb, simţul văzului la câine are o serie de calităţi deloc neglijabile:

- vede perfect obiectele aflate în mişcare;

- distinge mult mai bine ca omul, obiectele şi mişcările acestora în obscuritate;

- percepe foarte bine forma şi marginile corpurilor fizice;

- datorită particularităţii anatomice în ceea ce priveşte amplasarea ochilor, câinele percepe în câmpul său vizual mai multe obiecte sau personaje decât omul;

Experimental, s-a demonstrat la câine doar posibilitatea percepţiei culorilor, însă doar într-o gamă restrânsă de tonuri şi nuanţe.
Gustul

Datorită particularităţii dentiţiei canine, acesta mestecă foarte puţin, mai mult înghiţind hrana după ce o porţionează în prealabil, fapt pentru care gustul acesteia are mai puţină importanţă pentru câine.
Simţul tactil

Cu toate că perii tactili din jurul botului, sau perniţele plantare sunt extrem de sensibile la atingeri sau presiuni, simţul tactil al pielii câinelui este slab dezvoltat.
Despre instinctele câinelui
Deghizarea

Nu de puţine ori stăpânii câinilor sunt puşi în faţa unei situaţii nu numai inedite ci şi neplăcute: după o căutare insistentă, cu atenţia extrem de concentrată asupra unei urme pe care o găseşte sub forma unui şobolan mort de câteva zile sau a unor fecale de câine pline de muşte verzi, protejatul nostru, cu nedisimulată satisfacţie, se trânteşte peste descoperirea sa frecându-se vârtos pe spate şi pe părţile laterale ale corpului.

Stupoarea stăpânilor este absolut justificată în lipsa unei avizări prealabile sau a explicaţiilor fireşti …

Este vorba de vechiul instinct al lupilor sau al câinilor sălbatici de a se deghiza în scopul pierderii urmei proprii. Mirosul pe care îl capătă animalul prin contactul cu cadavrul sau fecalele altui animal îl ajută să nu fie depistat de vrăjmaşi sau de propria-i pradă. Este un instinct ce datează din vremurile când strămoşii lui vânau pentru a putea supravieţui în mijlocul unei naturi de multe ori ostile.

Este dificil de dezbărat un câine de acest obicei drept pentru care vă recomand să fiţi extrem de atent când vedeţi în cursul plimbării că protejatul dvs. devine brusc interesat de o urmă pe care o “prelucrează” timp îndelungat….. În momentul în care vedeţi că a găsit ceea ce căuta (fiţi sigur că veţi vedea obiectul interesului său cu mult înaintea sa deoarece este atât de “orbit” de miros încât nu poate să-l vadă chiar dacă se află la un metru în faţa lui), îl luaţi de lesă şi îl îndepărtaţi de locul respectiv.
Arrète şi Apport

Sunt două obiceiuri ale câinelui ce provin tot din vremuri străvechi. Arrète este acel obicei pe care îl au mai ales câinii de vânătoare de a arăta locul sau direcţia în care se găseşte vânatul înţepenind cu o labă ridicată şi coada dreaptă, cu botul orientat spre ţintă. În vremuri străvechi era un obicei extrem de util haitelor pentru a face vânătoarea mai simplă şi mai eficientă atrăgându-le celorlalţi atenţia asupra urmei….

Normal, omul a profitat din plin de acest instinct selectându-l cu grijă la rasele de vânătoare: Braque german, Pointer, Porcelaine, etc.

Apport este alt obicei util pe care îl au câinii şi anume acela de a aduce stăpânului în gură, în joacă sau la comandă, diverse obiecte. În vremurile de demult sau la câinii sălbatici sau fără stăpân obiceiul este utilizat pentru a duce sau a aduce mâncare la cuib.
Marcarea terenului

Este tot un instinct al câinelui ce permite acestuia să comunice celorlalţi indivizi ai speciei date şi mesaje despre sine.

Un câine care miroase atent la baza unui copac unde a “marcat” un altul cu câteva ore, zile sau chiar săptămâni, poate afla o mulţime de lucruri care mai de care mai interesante despre celălalt: sexul, vârsta, starea de sănătate, dacă lua medicamente, dacă era vesel trist sau speriat, dacă era furios că i s-a încalcat teritoriul….

Toate aceste “mesaje” le poate afla prin intermediul mirosului său extrem de dezvoltat după cum am arătat la organele de simţ.

Sexul îl află depistând feromonii de sex, vârsta după conţinutul în uraţi din urină precum şi după cantitatea diminuată de feromoni masculini, medicamentele după mirosul specific al acestora, iar stările sufleteşti după cantitatea de adrenalină eliminată prin transpiraţia de la nivelul tegumentului interdigital….. Un adevărat Sherlock HOLMES nu-i aşa ?
Săpatul gropilor

Este un instinct derivând din necesitatea prădătorilor ancestrali de a-şi proteja hrana rămasă. Astfel resturile erau îngropate cât mai adânc pentru a nu fi găsite de alte animale. Obiceiul a intrat adânc în obişnuinţa câinilor s-a păstrat până în zilele noastre fiind greu să convingi un câine să nu-şi îngroape osul în grădină (eventual în mijlocul stratului de flori). Soluţia este să – l păcăliţi şi să-i îngropaţi un os într-un loc mai ferit unde nu vă deranjează dacă sapă, ba chiar să-l încurajaţi să sape acolo pentru a găsi ceea ce îl interesează.
Instinctul matern

Este cunoscută grija deaosebită a căţelei pentru puii săi …

Imediat după fătare unele căţele nu-şi părăsesc puii nici o clipă. Nu vor să iasă din cuib nici chiar pentru nevoile fiziologice, iar dacă stăpânii încearcă să umble în cuib sunt extrem de neliniştite, uneori chiar agresive… Această agresivitate trebuie temperată cu blândeţe (în nici un caz nu trebuie să pedepsiţi căţeaua pentru gestul ei de a-şi apăra puii), în scurt timp ea înţelegând că nimeni nu vrea răul puilor. Pe măsură ce puii cresc căţeaua îi va educa în spirit “canin” orice “muştruluială” a ei fiind binevenită pentru viitoarea integrare a acestora în societatea canină ….
Câteva lucruri despre dresaj

În lumina celor arătate mai sus, putem trage concluzia că în scopul obţinerii unei cât mai complete imagini a mediului exterior, câinele se foloseşte cu precădere de simţul mirosului, auzului şi văzului.

Nu trebuie ignorată însă capacitatea de orientare în spaţiu a câinelui, precum şi situaţiile care pun în lumină inteligenţa sa.

Această “inteligenţă” trebuie corelată cu acuitatea unora din simţurile sale şi puterea de memorare a informaţiilor primite prin intermediul acestora şi nu prin puterea de abstractizare, care nu o depaşeşte în nici un caz pe cea a unui copil de maximum 2 ani.

Astfel, trebuie înţeles faptul că un câine în faza de “învăţăcel” nu raspunde la comenzi dacă nu este interesat direct de răsplata ce urmeaza executării. Singurul mijloc de a-l face pe câine să înţeleagă ceea ce dorim, este să “legăm” cuvintele (din care el înţelege doar sunetele şi tonalitatea lor), cu o acţiune precum şi cu mângâieri, hrană, îngrijire (răsplată). Acestea deci trebuie să fie stimulentele pentru formarea deprinderilor pe care dorim să le inoculăm câinelui.

Manifestările afective ale câinelui, nu trebuiesc înţelese ca rezultat al unei acţiuni inteligente sau a unor sentimente “umane”, ci ca pe nişte reacţii instinctive sau reflexe condiţionate, formate pe fondul unor reflexe necondiţionate.

În marea majoritate a cazurilor, un câine nu execută o comandă, decât atunci când nu o înţelege şi nu pentru că nu a vrut să o execute.

El are nevoie de timp pentru a înţelege comanda şi a face legătura între sunetul cuvântului ce defineşte ordinul şi acţiunea propriu-zisă.

Un câine răspunde mai bine la comenzile stăpânului atunci când trăieşte lângă acesta, cunoscându-i inflexiunile vocii. Ţinut izolat devine sălbatic, căpătând o serie de deprinderi rele: reacţii de agresivitate nejustificate de vreun pericol real, devine murdar, uită ceea ce a învăţat, pe scurt “se îndobitoceşte”.

Câinele trebuie iubit, dar nu alintat şi râzgâiat, deoarece astfel devine capricios şi încearcă să-şi impună el voinţa, ca şi cum ar fi “şef de haită “, conform instinctelor sale ancestrale.

Cuplul om-câine, pentru acesta din urma este similar cu o “haită”, în care omul este şef iar câinele este un simplu membru al acesteia. Orice lipsă de fermitate a “şefului” atrage după sine tendinţa câinelui de a deveni şef de haită.

Experienţa căpătată de cei care se ocupă de educaţia şi dresajul câinilor arată că un câine învaţă mai repede şi mai bine dacă este recompensat decât dacă este constrâns.

Cu toate acestea, sunt cazuri când trebuiesc aplicate diverse metode de constrângere dintre care cele mai eficiente sunt urmatoarele:

- comanda se rosteşte pe un ton ferm, cu o tonalitate ridicată şi în ultimă instanţă pe un ton ameninţător;

- neacordarea recompensei (“BRAVO!”, mângâieri, hrană) ;

- interdicţia unei acţiuni nepermise prin comanda

“NU !”


"Pain is temporary ... Pride is forever!! Suffer now and live the rest of your's life as a Champion!!!"
 
Forum » Useful information » APBT » Carte
Page 1 of 11
Search:

Copyright pitbulls.ro © 2016 | Free games templates